Spitalul Euroclinic-Regina Maria, Str Calea Floreasca Nr 14A , sect 1, Bucuresti     drbogdanpopescu@gmail.com

Boala de Reflux Gastro-Esofagiană

Dr. Bogdan Popescu

Ce este?

Din punct de vedere chirurgical, BRGE este incompetența barierii antireflux (a sfincterului esofagian inferior, dintre esofag și stomac), ce permite refluxul conținutului gastric la nivelul esofagului.

Cauze?

Factorii de risc incriminați sunt:

  • hernia hiatală,
  • obezitatea,
  • sclerodermia,
  • sarcina,
  • fumatul,
  • mâncatul târziu a unor mese în cantități mari, a unor alimente prăjite sau bogate în colesterol,
  • consumul de alcool, cafea sau aspirină

Simptomele. Ce simt?

Cele mai frecvente simptome sunt:

  • Pirozisul – senzația de arsură retrosternală
  • Regurgitarea
  • Dureri retrosternale
  • Tuse cronica
  • Laringită
  • Dificultate la înghițit

Și când le experimentați, este cazul pentru un consult chirurgical

Diagnosticul

Cea mai bună metodă de identificare a BRGE, este endoscopia digestivă superioară, cu identificarea leziunilor esofagiene și eventuale biopsii la acest nivel.

In absenta acesteia, se poate efectua ph-metria esofagiană timp de 24 de ore

Manometria esofagiană este o investigație suplimentară, câteodată necesară, în a diagnostica BRGE.

 

Evoluția bolii

BRGE, poate cauza:

  • esofagita, inflamația mucoasei esofagiene, ce poate duce la o inflamația severă a acesteia, numită:
  • esofag Barrett, ce este o leziune precanceroasă și binențeles la:
  • cancer esofagian.
  • tuse,
  • răgușeală,
  • astm

Tratamentul

Tratamentul inițial este unul medicamentos.

Tratamentul chirurgical este indicat dacă:

  • Eșuarea tratamentului medicamentos,
  • La dorința pacientului (din cauza tratamentului scump sau din cauza calitații proaste a vieții),
  • Există complicații (esofag Barrett, stenoza )
  • Pacientul prezintă manifestări extraesofagiene (tuse, răgușeală, astm)

Cel mai indicat tratament la ora actuală este intervenția laparoscopică, minim invazivă.

Metoda cea mai frecvent aleasă, cu complicațiile postoperatorii cele mai puține este: Gastroplicatura posterioară parțială Toupet.

Dr Bogdan Popescu

Medic Primar Chirurg
Competență în chirurgie laparoscopică avansată. Doctor în Științe Medicale

Call Now Button